Scrisoare către generațiile trecute
Dragă strămoșule,
Încărcată de rușine m-am decis să îți scriu. Am decis să îți scriu pentru că abia acum am înțeles, abia acum am reușit să înțeleg prin ce ai trecut.
Am avut atât de multe pretenții de la tine, ți-am reproșat atât de multe, însă abia acum îmi dau seama cât de tare am greșit. Am făcut greșeala să te condamn, fără să îmi dau seama prin ce ai trecut, fără sa mă pun măcar pentru o secundă în pielea vremurilor tale.
Eu ți-am cerut să faci mai multe pentru mine, dar nu m-am gândit nici o clipă cum ai trăit tu. Da, am făcut greșeala să cred că ai trăit la fel ca mine, că ai avut la dispoziție tot ce am eu acum:
Am acces la educație. Da pot urma o școală chiar dacă nu sunt fiica vreunui bogătaș și inclusiv pot alege să studiez ce vreau eu. Știu cât de mult ți-ai dorit să poți merge măcar o zi la școală. Și nu avem locuri separate în clasă sau în autobuz, de fapt prea puțini se mai deplasează cu autobuzul acum.
Am libertatea de a gândi, de a vorbi, de a îmi exprima opinia. Cred că nici nu îți poți imagina cum e să poți pune la îndoială, să poți întreba, când ție nu ți se permitea nimic înafara de a executa ordinele. Am acest drept chiar dacă sunt femeie, pentru că acum femeile au aceleași drepturi ca și bărbații, în contrast cu ceea ce se întâmpla pe vremea ta.
Apropo de stăpânii care aveau dreptul inclusiv asupra vieții tale, eu acum am libertatea inclusiv să îi cer socoteala superiorului meu dacă consider că a greșit cu ceva față de mine. Tu erai biciuit la orice semn de încetinire a ritmului de lucru, acum, generația noastră iese în pauze de câte ori consideră, chiar dacă nu își îndeplinește cerințele postului și nu îi biciuiește nimeni pentru asta, din contră chiar vor fi plătiți. Crede-mă, este real.
Am dreptul să îmi aleg locul în care vreau să muncesc. Și bineînțeles că nu lucrez încontinuu cum o făceai tu, am timp liber pentru mine. Îți dai seama că unii se plâng chiar și pentru condițiile astea? Da, muncesc doar ⅓ dintr-o zi și au și zile libere, lux pe care tu nu l-ai avut o viață întreagă. Știu cât de mult ai muncit fără să ai posibilitatea de a te bucura de bani. Abia dacă primeai o rentă mizerabilă care asigura supraviețuirea ta și a familiei tale la limită.
Am dreptul să îmi aleg partenerul de viață după cum îmi place mie. Nici nu mă pot gândi cum era pe vremea ta când căsătoriile erau aranjate de părinți. Îți dai seama că deși noi acum ne putem alege singuri partenerii, cuplurile se despart mult mai des decât pe vremea ta?
Am dreptul să ies din țara de câte ori vreau, să văd locuri, oameni, culturi, să îmi confirm sau infirm părerile. Cred ca ție ți se pare imposibil. Tu nu puteai ieși nici din satul tău fără să dai socoteală că nu torni pe cineva.
Am dreptul să accept sau să refuz orice. Tu nu aveai dreptul nici să ridici privirea din pământ, cu atât mai puțin nu aveai dreptul să contești ceea ce ți se transmitea prin radio, sau puținele ziare la care aveai acces.
Am acces la toate cărțile și scrierile posibile. Da, le pot citi fără să îmi aibă nimeni evidența. Când pentru tine și să auzi o informație la radio era foarte mult, pentru că nu ți se permitea și nici nu aveai bani să deții unul.
Noi credem că suntem mai puternici și lucizi pentru că avem atâta hrană, însă efectiv ajungem să o aruncăm zilnic, iar pentru tine până și o coajă de pâine era valoroasă și valorificată cu mult mai multă atenție.
Am uitat să îți spun că am și dreptul să îmi aleg conducătorii. Nu numai eu, ci toată lumea are, indiferent că are o educație minimă sau nu, că muncește sau nu, că este bogat sau nu (acum sunt și oameni care nu muncesc și totuși iau bani, da, statul le dă bani). Imaginează-ți că de multe ori nici nu ne interesează acest drept și nu mergem la vot, pe când voi vă dădeați viața pentru speranța că viitoarele generații vor avea dreptul să își aleagă conducătorii.
Primesc atât de multe față de ceea ce ai trăit tu că nici nu mai știu ce să îți mai povestesc, ce să îți scriu ca să înțelegi cât de ușoară este viața acum, cât de mult timp avem acum pentru noi, cât de multe primim gratis în vremea noastră și ce puțin efort trebuie să depunem noi acum față de tine.
Când mă gândesc la tot ce am eu de-a gata acum, lucruri pe care tu nici în vise nu îți permiteai să le ai mă ia o furie imensă, o furie imensă care mă apasă pe suflet și nu mă lasă în pace.
Tu, având atât de puține șanse, te-ai gândit și la mine, ai făcut atât de multe pentru mine, deși totul îți era potrivnic, te-ai gândit să lași ceva mai bun în urma ta. Deși nu aveai hrană, educație, demnitate, nu aveai nimic.
Iar eu, care am de-a gata totul, dar absolut totul, nu fac nimic. Îmi consum zilele, anii, existența, nefăcând nimic pentru alții înafara de mine, nefăcând nimic pentru generațiile viitoare.
Te-am condamnat întreaga viată că nu ai făcut mai mult, dar am greșit, cât de multe ai făcut. Cu lacrimi în ochi, în ceas de seară îți spun că îmi pare rău, atât de rău că nu mai am cuvinte.
Cu mare admirație, veșnic recunoscătoare,
generația de azi, care datorita ție, stă în picioare.
L.E.E.