Caută
  • Loredana Elena Egri

Joaca de-a negocierea – Studiu de caz: industria locală de telecom

”Utopie: să vrem și prețuri mici dar și bogăție”

Negocierea, departe de a mai fi considerată o artă a cunoașterii și influențării, care necesită mulți ani de pregătire și efort,  negocierea a ajuns să fie o plăcere atât de periculoasă încât atinge însăși scopul pentru care  fost creată: bunăstarea individului.


Rar, dar extrem de rar mai apreciem o persoană care lucrează în sfera negocierii. Vedem practica negocierii atât de des în jurul nostru, încât chiar am ajuns să credem că este ceva ușor de făcut de către oricine. Nimic mai fals.


Toată lumea în jurul nostru negociază, toată lumea se laudă cu economiile consistente făcute pe spatele celor mai slabi pentru că, să nu uităm, negocierea este un joc de putere, un triumf al celui mai puternic.


Alergăm după prețuri mici, căutam cel mai mic preț posibil, negociem la sânge, de multe ori neloial și fără să ne pese vreo secundă de faptul că cel din fața noastră a făcut o investiție pentru noi: în timp, bani, energie, etc. Oare economia aceea de câțiva lei chiar ne face mai bogați? Sau este vorba de o nevoie mai profundă, de a ne alinta egoul, de a domina?


Este ok să ne alimentăm egoul doar că, în momentul în care ducem această practică la nivel de obișnuință, lucrurile se vor întoarce rapid împotriva noastră.


Să nu aveți impresia în vreun moment, că acest articol promovează credulitatea excesivă sau acceptarea unor prețuri injuste. Nici vorbă, acest articol își dorește să conștientizeze asupra moralității în negociere. Ce înseamnă aceasta?


Moralitatea în negociere este atunci când suntem atenți la bugetele noastre, prin solicitarea mai multor oferte de preț din piață pentru nevoia noastră de cumpărare, cu scopul de a obține un preț just.


În nici un moment, nu înseamnă să existe shopping de oferte, respectiv ca ofertele unei companii să fie trimise în mod voit alteia pentru obținerea unui avantaj propriu.

Aceasta nu se numește negociere ci mai degrabă se încadrează în practicile de o moralitate îndoielnică făcute de amatori.


Să exemplificăm în ce fel astfel de practici ajung să se întoarcă împotriva noastră, analizând cazul industriei de telecom din România.

În ultimii ani, industria de telecom din România a dus o luptă acerbă în ceea ce privește nivelul prețurilor. Competiția dintre companiile prezente la nivel național, a trecut încet, dar sigur către diferențierea prin preț. Care este problema?


Ne-am putea întreba care este problema cu faptul că  nivelul prețurilor în telecomunicații ajunge la un minim istoric? Pentru consumator este mană cerească, nu?


Ei bine prima și cea mai evidentă consecință a acestor practici este scăderea calității umane. Odată cu micșorarea prețurilor, implicit au scăzut și veniturile angajaților, prin urmare, aceștia au migrat încet dar sigur către alte sectoare mai profitabile.


Cu ce ne afectează pe noi consumatorii faptul că forța de muncă este mai puțin calitativă?

De la tratarea situațiilor apărute, la achiziționare pachetelor potrivite, la consultanța oferită în acest domeniu toate scad în calitate. Adică noi consumatorii trebuie să ne alocăm mai mult din timpul nostru pentru a compensa ceea ce persoanele cu care interacționăm nu mai au: cunoștințe, abilități, interes. Iar timpul, este cel mai prețios bun pe care îl deținem.


Le nivel macroeconomic, influența negativă a scăderii prețurilor  este și mai proeminentă:

Diminuarea investițiilor ( să nu uităm că firmele de telecomunicații sunt consumatori high class, în spații business, echipamente, mașini, toate acestea care se cumpărându-se de pe piața locală). Prin scăderea nivelului salarial al angajaților, scade și puterea de cumpărare, implicit se rulează mai puțini bani în economie iar afacerile vând mai puțin.


Din cauza veniturilor în scădere  o parte din personal rămâne fără locuri de muncă, astfel procentul tinerilor fără ocupație crește și el. Multe minusuri pentru o plăcere care nu ne face nici mai bogați nici mai încrezători în forțele proprii nu-i așa?


Să recunoaștem, cu 10-20 de lei în plus la costul lunar al serviciilor suntem la fel de bogați sau de săraci, dar important e să ne păstrăm sentimentul puternic al triumfului nu? Al celui care a negociat la sânge.


Acest scenariu, simplist dar realist, se poate extrapola în toate domeniile:

vrem prețuri de 1 leu, avem salarii la nivelul unui leu, avem țară la fel de bogată precum un leu.

Atenție deci, la modul în care negociați,

L.E.E.

0 afișare