• L.E.E.

Cea mai valoroasă moștenire: mândria.

Am pus o poză cu tine dar nu te vezi. Ești acolo, în același loc în care abia așteptam să merg de fiecare dată când dădea vacanța.

Aceste cuvinte sunt despre tine!

Port numele tău, chiar dacă nu îl cunoaște multă lume, dar știu că l-am primit ca tu să mă iubești.

Într-adevăr așa a și fost. Deși tu nu făceai niciodată diferențe între noi, eu eram preferata ta și nu din motive triviale ci pentru că vedeai că eu înțeleg.

Tu ai fost pentru mine, primul meu mentor când nu știam ce înseamnă asta, tu mi-ai influențat și viitorul și viața.

În copilărie abia așteptam să ajung la tine, pentru mine locul ăsta era raiul cel mai bun de pe pământ:

  • puteam să gândesc la tainele mele filozofice în timp ce stăteam cocoțată într-un copac

  • nu exista mizerie, nici risipă, sau fală

  • mă jucam cu animale, mâncam fructe din copac, vedeam cum cresc legumele, aveam un sentiment extraordinar de independență

  • vedeam oameni plini de simplitate, îmbrăcați în materiale naturale, ușoare, plăcuți la vedere și la vorbă. Spre deosebire de oamenii negri, agresivi, îmbrăcați în materiale artificiale, strălucitoare de la oraș

  • vedeam cum nimeni nu stătea degeaba, tot timpul era ceva de lucru prin gospodărie, când la oraș mă deranja să văd oameni leneși, care pierdeau ziua pe bănci

  • nimic nu era în plus, fiecare obiect avea un rost și o importantă, avea locul lui de unde știai că poate fi apucat. Exista ordine în toate

  • fiecare om avea un rol iar oamenii erau fericiți la vederea unul-altuia

  • nu se vorbea în plus, oamenii foloseau cuvinte puține, nu își vorbeau de rău vecinii

  • jocurile copilărești erau mult mai antrenante, exista un interes față de înțelegerea a ceea ce ne înconjoară, cerul, norii, stelele, întunericul, soarele. Aveam câte o dilemă de rezolvat în fiecare zi

Da, la tine mă simțeam cel mai bine, pentru că eram mai aproape de sunt eu, de mediul în care mă vedeam să trăiesc, total diferită de negura din oraș de care mă simțeam atât de străină. Teleenciclopedia mă ajuta să treacă mai repede zilele până la vacanță.

Nu ai exagerat niciodată în nimic, știai ce înseamnă echilibrul, m-ai învățat să spun Îngerașul și Tatăl nostru. Mă uitam la tabloul cu îngeri până adormeam, iar acum datorită ție îi caut mereu în galeriile de artă.


Tu mi-ai trezit dragostea pentru flori. Le iubeai atât de tare, iar faptul că mă puneai să le ud în fiecare seară m-a făcut să prind drag de ele, iar acum și eu am casa plină de flori.

Iar tu, niciodată nu cereai atenție, niciodată nu căutai să te bagi cu forța în viața noastră, întotdeauna ne-ai lăsat pe noi să ne alegem calea. Întotdeauna ne-ai lăsat să judecăm de unii singuri, dar îmi amintesc singurele sfaturi pe care mi le-ai dat, care și în ziua de azi le port în ADN: ”să înveți și să muncești draga mamii”!


Am crescut văzând cum munceai de dimineața până seara, niciodată nu stăteai degeaba, niciodată nu te-am văzut făcând excese, niciodată nu pierdeai vremea la televizor, tot timpul tu făceai ce era de făcut, indiferent că era muncă de femeie sau nu.


Cum să fiu eu altfel? Cum să cresc și să devin un adult care stă degeaba, care face excese, care pierde vremea cu povești, care nu își face partea? Nu am cum.


Faptul că astăzi muncesc cu drag de dimineața până seara, că nu mă îmbolnăvesc și chiar și când se întâmplă asta, nu am stare să stau degeaba, faptul că țin totul în ordine și nu îmi place risipa, faptul că nu fac excese, faptul că văd, aleg și ador fibrele naturale, simple și mai ales faptul că nu las să treacă nici o zi fără să citesc ceva, toate acestea ți se datorează ție.


Și tot ție îți mai datorez ceva, fără de care nu aș fi ceea ce sunt astăzi: m-ai dus cu tine peste tot, ca un om mare cum ziceau mulți din sat. Eu am crescut cu poveștile adulților și asta numai pentru că tu m-ai luat peste tot și m-ai făcut să mă văd ca un om mare într-un corp mic. De-asta credeam de când eram mică că voi schimba lumea, pentru că o vedeam ca un adult. Toate vizitele astea, mi-au arătat o altă față, cea a românului autentic: ce am văzut eu în adulții de la țară era total diferit de ceea ce vedeam la adulții din oraș, care îmi erau atât de antipatici: lingușeală, prefăcătorie, minciună, lăcomie, prostie și răutate. I-am înțeles până la urmă, am înțeles ce înseamnă dependența și cum poate dependența transforma omul în fiară. Pentru că oamenii de la oraș erau dependenți de acoperișul primit, de salariul de la fabrică, de alocația de la partid, lucru care scotea ce e mai rău din ei. Datorită ție am văzut care este marele câștig al independenței țăranilor: mândria.


Țăranul, mândru de munca lui făcută cu folos, fără excese, om simplu, dar gospodar care știa să organizeze podoabele pământului pentru a trece peste anotimpuri, acela avea mândrie.


Datorită ție am văzut că omul nu trebuie să fie îndoit de spate și cu privirea în jos, veșnic pretinzând să primească ceva cum vedeam la oraș. ci că omul poate ta sta drept, trufaș, stăpân pe el și puterea lui.


Numai datorită ție, azi și pentru câte zile oi avea în această formă, eu nu îmi voi pierde mândria. Pentru știu cine sunt, ce pot și mai ales știu de unde provin și nu are nici o legătură cu ceea ce văd astăzi zi de zi, departe de rădăcinile noastre. Sunt un român mândru, un Brâncuși, un Enescu, un Mihai, un Eminescu.


Datorită ție, satul mi-a dat toate calitățile pe care le am azi, fără el aveam doar defectele de la oraș, unele care mi-au rămas și acum și de care cu greu mai pot scăpa.


Îmi reproșez atât de multe în ceea ce te privește. Îmi  reproșez că nu am făcut mai mult, că nu ți-am acordat mai multă atenție că nu am venit la tine mai des. M-am lipit atât de mult de ceea ce era important pentru mine încât nu mai aveai loc în drumul meu, de-asta ajungeam atât de rar pe la tine. Regret asta și voi regreta mereu că sunt atât de rece chiar și cu cei care contează pentru mine. Independența are costul ei iar tu ești plata cea mai mare pe care a trebui să o plătesc.


Când te-am văzut la final, știam că avea să fie ultima dată. Ochii tăi îmi spuneau asta și eu am înțeles perfect când mi-ai spus ”Dumnezeu să vă ajute”. Știam că va fi ultima dată când ne mai vedem fizic, dar totodată am înțeles ceea ce toată viața m-am chinuit să înțeleg ”Care este rostul vieții”. După ultima noastră revedere am înțeles perfect, îmi era atât de clar: trăim pentru a influența viața cuiva. Cu siguranță tu mi-ai influențat-o în totalitate pe a mea și abia acum încep să înțeleg care este drumul meu.


Apoi, când te-am condus în noua ta casă, am fost la capul tău, dar tu știi asta, trebuia să te văd. Știu că m-am chiorât încontinuu la tine, dar eram profund absorbită de trăsăturile tale pline de bunătate și de căldură. Bunătatea omului se vede pe față, iar la tine a fost mai evident ca oriunde asta.


Am primit cea mai mare moștenire pe care un om o poate primi și mă bucur că am primit-o de la tine: să muncesc, să învăț, să nu depind de alții, să fiu un român mândru.


L.E.E

0 views

Recent Posts

See All

Making hard choices

EASY CHOICES WON'T LEAD A HAPPY LIFE. By making some hard, uncomfortable choices now, our life long-term will be much better. Leading our evolution, L.E.E.

Employees aren't machines

EMPLOYEES ARE HUMANS, NOT MACHINES. Companies that value employees who behave like robots, are throwing away valuable creativity potential that could help them grow. Leading our evolution, L.E.E.

There is no more business as usual

BUSINESS AS USUAL IS NOT AN OPTION ANYMORE. There is a better way of doing things, we just have to embrace the change. Businesses don't have a choice if they want to survive. Leading our evolution, L.

Let's connect on social media.

  • Facebook
  • Instagram
  • LinkedIn
  • Twitter

Copyright ©2020 www.leadingourevolution.com, All rights reserved.