Caută
  • Loredana Elena Egri

Analiză - impactul școlarității asupra venitului mediu

Mai este școala relevantă?

Cu ce mă ajută școala?

De ce trebuie să învăț atâtea materii?

Educația este depășită!


Dincolo de subiectivismul care caracterizează fiecare răspuns, am încercat o abordare obiectivă pentru a vedea dacă școala ajută într-adevăr sau nu, dincolo de percepțiile personale.

Așadar, analizând statisticile Eurostat (ec.europa.eu) am identificat următoarele:

  • Diferența de venit între persoanele având studii superioare și persoanele cu studii medii la nivel de UE este de 40%.

  • În România, diferența de venit între persoanele având studii superioare și cele cu studii medii este de 65%

Chiar dacă baza de raportare, adică valoarea absolută a acestui venit, este incomparabilă cu situația la nivel European, putem totuși concluziona că fără o școlarizare completă, incluzând studiile superioare, câștigurile financiare ale românului scad drastic, iar odată cu ele și calitatea vieții sale.


Așadar, chiar dacă suntem departe de media anuală a venitului la nivel european, chiar și cu studii superioare (4800 de eur, versus 22000 eur), în lipsa acestor studii situația este și mai dramatică (2935 de eur în România versus 16200 eur media europeană).


Școala românească, la nivelul pe care îl are ea (unul direct proporțional cu alocarea bugetară către acest sector), influențează venitul individului. Așadar, nu ne permitem să renunțăm la educație.


L.E.E.

0 afișare